Mai deştept decât Einstein? Un român nu uită niciodată să-şi ia pungi de acasă când merge la magazin

Neurologi din întreaga lume s-au adunat la Bucureşti pentru a studia creierul lui Decebal Popescu, tânărul despre care se spune că nu uită niciodată să-şi ia pungi de acasă când merge la hipermarket să se aprovizioneze. Potrivit oamenilor de ştiinţă, nici măcar marele fizician Albert Einstein nu dădea dovadă de o asemenea luciditate, IQ-ul românului fiind estimat la 290 pe baza comportamentului său la cumpărături.

“Sunt în Mensa de peste 20 de ani şi n-am întâlnit aşa ceva”, spune unul dintre experţii care analizează electroencefalograma tânărului Popescu. “Cunosc mulţi academicieni, unii dintre ei laureaţi ai premiului Nobel, şi toţi se plâng că au zeci de pungi acasă, din alea mari, de 4 lei, dar uită mereu să le ia cu ei când merg la cumpărături, şi se trezesc la casă că trebuie să cumpere încă una. Până şi Stephen Hawking mi-a mărturisit: ‘Aş putea să-mi fac o saltea din toate pungile pe care le-am strâns în debara’.”

“Nu ştiu care-i faza cu oamenii ăştia în halate care nu mă lasă în pace de trei zile. Da, ţin mereu o pungă în maşină. Nu aşa face toată lumea?”, s-a întrebat, plin de candoare, românul poreclit deja de savanţi “Beethoven, Napoleon şi Maradona al inteligenţei”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
24 octombrie 2013 10:12

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult