Majorările continuă! Olguţa Vasilescu anunţă că bugetarii vor primi cu 20% mai multe cărţi la Solitaire

Pomenile nu mai contenesc! Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat în această dimineaţă că bugetarii vor primi cu până la 20% mai multe cărţi la Solitaire decât în anul 2016.

Astfel, la deschiderea îndrăgitului joc din Windows, un funcţionar de la Direcţia Ape, Lacuri şi Parcuri ar putea primi 119 cărţi în loc de 101, câte primea până acum, iar pachetul de cărţi al unui inspector ANAF debutant ar putea creşte de la 73 de cărţi la 98.

“E strigător la cer! În mediul privat, un pachet începe de la 32 de cărţi – cele ungureşti – şi nu depăşeşte 52 decât în cazul în care e vorba de cărţi de canastă, cu mai mulţi jokeri, dar cu alea numai CEO-ul îşi dă pasenţe”, spune Decebal Popescu, corporatist.

“Am fost întrebaţi, şi da, măsura anunţată de doamna ministru se va aplica şi bugetarilor care joacă Freecell şi Minesweeper. Încă nu ştim cum exact, important e să muncească mai puţin”, a declarat un oficial din Ministerul Muncii.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
9 martie 2017 12:56

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult