Masochiştii fără stăpân terorizează Bucureştiul

După câinii maidanezi, un alt pericol atentează la integritatea fizică a bucureştenilor: masochiştii fără stăpân. Numai în ultima lună, zeci de persoane au depus plângere la poliţie după ce au fost atacate de haite de masochişti. Îi găseşti în parcuri sau printre blocuri, unde îşi fac nevoile pe alei, pe iarbă, printre tomberoane, latră la necunoscuţi, uneori îi şi muşcă. 

Liderul ONG-ului „În patru lăbuţe”, care luptă pentru drepturilor masochiştilor, ne-a explicat cum s-a ajuns aici: „Un masochist, mai ales dacă este de rasă, presupune costuri de întreţinere foarte mari. Din cauza asta, mulţi stăpâni au fost nevoiţi să renunţe la ei. Cei mai afectaţi au fost masochiştii care participau la concursuri: acum câteva luni erau admiraţi pe podiumuri, iar acum îi găseseşti printre blocuri, căutând în gunoaie. E trist că s-a ajuns aici.”

Un alt motiv pentru care s-au înmulţit masochiştii fără stăpân îl reprezintă pensionarele, care le aruncă resturi de mâncare în fiecare dimineaţă. „Au şi ei un suflet, maică”, îşi explică gestul o pensionară din Drumul Taberei.

Primăria spune că este conştientă de problemă şi că lucrează la o soluţie. „Avem două variante de lucru: sterilizarea chimică a masochiştilor fără stăpân, susţinută de majoritatea consilierilor, şi eutanasierea, în caz că aceştia nu sunt  revendicaţi de stăpâni în termen de o lună de la ridicarea lor”, ne-a declarat primarul Sorin Oprescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
15 aprilie 2011 12:22

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult