Măsurile populiste ale PSD continuă! După studenți, și minerii vor avea gratuitate pe trenurile CFR

Într-o societate comunistă, nu există privilegiați! Ion Iliescu a decis că acordarea de gratuitate pe CFR pentru studenți e discriminatorie, așa că președintele de onoare al comuniștilor români din PSD a venit cu un amendament: să aibă și minerii gratuit pe trenuri.

Trebuie să avem grijă de toate categoriile sociale! Dacă se nimerește un miner în tren cu un student, studentul are obligația să-i cedeze locul și să nu comenteze când minerul îi dă o cizmă în gură, pentru că asta înseamnă social democrație autentică”, a spus Ion Iliescu.

În schimb, bolșevicul a venit și cu alt amendament, care prevede călătorii gratuite cu trenul inclusiv pe rute externe, dar numai pentru studenții care vor să plece la Moscova. Iliescu a precizat că și el a fost student la Moscova și asta i-a deschis mari perspective.

În varianta finală a legii gândite de comuniștii din PSD, pe toate trenurile vor circula mineri, care vor verifica dacă sunt studenți în tren, le vor inspecta carnetul de student și le vor pune întrebări de cultură generală, de tipul: ”Ce mai cauți, boule, în țară?”, sau ”De ce nu te cari, mă, ești nebun la cap?”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
18 februarie 2017 11:52
Citește mai mult despre: cfr mineri studenti

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult