Metrorex, licitaţie mamut pentru agenți de pază. Zeci de azile și-au înscris bătrânii
Freamătă azilele de bătrâni din toată țara! Metrorex a anunțat o licitație mamut pentru agenți de pază: peste 50 de milioane de euro pentru un contract întins pe doar 3 ani. La o astfel de sumă nu e nicio surpriză că s-au înscris la licitație aproape toate azilele de bătrâni din țară.
Evident, sunt avantajate azilele care au o pondere mai mare de bătrâni trecuți de 90 de ani, vârsta ideală pentru un bodyguard de metrou, dar asta nu înseamnă că nu vor fi acceptați și unii mai tinerei, de 80-85 de ani.
„Dincolo de banii foarte mulți, cei care vor fi angajați la pază la metrou ne ușurează și nouă activitatea”, spune un director de azil. „Ne ajută foarte mult să mai elibereze și ei câte un pat, că unii dintre ei nu s-au mai ridicat din el de câteva luni.”
Pe surse am aflat că un prim bătrânel a fost angajat deja ca bodyguard la metrou. Este vorba de Irinel Columbeanu, însă există suspiciuni serioase că el a fost acceptat pe pile, că îi lipsesc totuși vreo 20 de ani până la vârsta recomandată pentru un paznic la metrou.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.