Mii de bărbaţi, aşteptaţi la tradiţionalul Târg de Scuze de Valentine’s Day, la Muzeul Ţăranului

Ajuns la a 17-a ediţie, Târgul de Scuze organizat la Muzeul Ţăranului în ajunul zilei de sf. Valentin nu pare să piardă din popularitate! Mai bine de cinci milioane de bărbaţi sunt aşteptaţi anul acesta să-i calce pragul.

“Bărbaţii vin la târg pentru a le oferi iubitelor şi soţiilor scuze străvechi din folclorul românesc. Cei mai îndrăzneţi pot participa la ateliere unde îşi pot inventa propriile scuze, deşi meşteşugul scuzatului nu e unul care să se înveţe cu una, cu două”, explică Decebal Popescu, cusător cu aţă albă şi vechi membru al breslei găsitorilor de pretexte.

“Anul trecut, cele mai căutate scuze au fost cele plauzibile, cum ar fi ‘Colegul meu Vasile n-a venit la muncă şi a trebuit să lucrez eu în plus’ sau ‘Mi-am rupt piciorul şi sunt la Urgenţe’”, adaugă meşteşugarul. “Dar anul acesta am putea asista la o revenire a scuzelor fantastice, inspirate din basme. De exemplu ‘O, nu! A erupt un vulcan în piaţa Romană şi ţi-am scăpat cadoul într-un şiroi de lavă‘ sau ‘Alo, iubito, m-a pişcat un ţânţar în plin februarie şi am făcut malarie, nu cred că o să-mi treacă până după Mărţişor’.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
13 februarie 2014 08:22

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult