Mii de români se plâng c-au fost pipăiți de preoți la buzunar, după portofel

Au început să iasă la iveală și alte abuzuri, pe model Me Too. După scandalul femeii abuzate în altar de preotul Visarion Alexa, mii de alte cazuri, poate chiar mai grave, au început să fie raportate.

E vorba de atingeri indecente în zona portofelului, penetrări de portofel, pipăit peste și pe sub bancnote și chiar tras portofelul de către preot și dus în zona propriului buzunar.

Cel mai grav caz este al unui pelerin al cărui portofel a fost violat în grup de un sobor de preoți, de a rămas portofelul descusut pe viață și cu fermoarul rupt.

„Aparent, faptele se petrec de circa două mii de ani, de la apariția creștinismului, dar surse arheologice spun că abuzurile sunt chiar mai vechi de atât. Cu toate astea, autoritățile nu fac nimic ca să apere cetățenii, ba mai mult, îi finanțează pe preoffți, încurajându-i să continue abuzurile, ca niște complici”, spune profesorul Decebal Popescu.

Avem pagină nouă de Facebook, Times New Roman 2.0, că pe aia veche ne-a șters-o Facebook. Ca să ai la ce da follow.

Scris de Ionut
25 septembrie 2022 07:22
Citește mai mult despre: abuz bani popa portofel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult