Mii de turişti la Mediaş după ce în loc de „canibali” au înţeles că e „ca-n Bali”

Următoarele zile vor fi un festin culinar nemaiîntâlnit de la Unirea Principatelor în Mediaș, oraș recunoscut internațional pentru canibalii săi. De data aceasta locuitorii se vor putea desfăta cu carne de om proaspătă după ce mii de turiști au înțeles greșit expresia și au crezut că în municipiu e „ca-n Bali”.

„Desigur, localitatea noastră a fost mereu un centru cultural pentru canibali și suntem cumva dezamăgiți de această apropiere culturală. Nu e ca și cum ar fi ceva nou, canibalii au fost pe pământ dinaintea evreilor, și tot suntem marginalizați și confundați cu alții. Suntem deja obișnuiți”, a declarat primarul Mediașului, Ioan Florian.

Locuitorii susțin că o să ofere o primire caldă turiștilor, ba chiar o să-i îngroape în cadouri, flori, legume și un pic de leuștean. „Important este ca turiștii să simtă că au parte de o experiență inedită, și să nu se zbată, că ne stropesc pe toți de la masă”, susține șeful asociației patronatelor din industria culinară din Mediaș, Mihai Dumitrescu.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

22 septembrie 2023 18:22
Citește mai mult despre: canibali Medias turism

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult