Mii de urşi şi-au găsit bârlogul ocupat: fanii Game of Thrones intră în hibernare până la următorul sezon

De-a lungul şi de-a latul munţilor Carpaţi, mii de neamuri ale lui moş Martin şi-au găsit văgăunile pline! Nu este vorba de vreo specie invazivă, ci de fanii Game of Thrones, care au intrat în hibernare până în 2018 sau chiar 2019, când zumzetul blând al sezonului 8 îi va scoate din nou la lumină.

„Aşa e în fiecare an. Îmi văd de treaba mea în pădure, vânez, culeg, strâng ditamai stratul de grăsime şi când să mă bag în bârlog, găsesc oameni înăuntru, sforăind. Acum trebuie să sap alt bârlog. Îmi bag picioarele”, spune Vlăduţ, urs brun din Întorsura Buzăului. „Pădurarul nu poate face nimic, mi-a zis să vorbesc cu ăia de la HBO.”

„După ce s-au îndopat cu popcorn şi nachos uitându-se la serialul preferat, fanii Game of Thrones se retrag în diferite găuri umbroase, de unde mai ies din când în când doar ca să se uite pe harta Westerosului, să citească teorii despre ce urmează în sezonul 8 sau să revadă scenele cele mai dramatice”, explică Decebal Popescu, zoolog. „Nu atacă omul, dar sunt mereu în conflict cu urşii pentru locurile bune de cuibărit.”

Noi tocmai ne-am desfăcut câte o bere TNR. Tu ce mai aștepți? bereatnr.ro/shop

Scris de Vasile
29 august 2017 08:08
Citește mai mult despre: Game of Thrones hibernare ursi

Alte articole

Vezi mai mult