Milioane de români au probleme cu vederea: se uită în portofel și nu văd nimic

Studiile arată că nu mai puțin de 3,4 milioane de români prezintă afecțiuni oftalmologice, ceea ce indică faptul că unul din cinci români are probleme cu vederea. Totodată, cifrele arată că 60.000 dintre acești români sunt orbi de-a binelea.

„Am crezut până acum că această afecțiune este rară. Văd bine la distanță, la apropiere am ochelari, dar nu am dioptrii mari, însă când mă uit în portofel nu văd nimic. Cred că e ceva de la lumină”, spune Marian Coltea, un român care se confruntă cu această problemă.

Specialiștii spun că una din cauze este folosirea tot mai deasă a ecranelor și a dispozitivelor mobile. „Într-adevăr, am început și eu să simt asta, de fiecare dată când mă uit pe telefon, la aplicația bancară, nu văd nimic acolo”, susține un ploieștean.

„Mulți dintre pacienții cu aceste afecțiuni sunt diagnosticați într-un stadiu tardiv, când se prezintă la un consult oftalmologic, din cauza deteriorării vederii. Diagnosticarea precoce, printr-un consult amănunțit, cât și tratarea timpurie a acestor afecțiuni, ar încetini considerabil evoluția lor cât și scăderea progresivă a vederii centrale”, a declarat economistul șef al BNR.

Specialiștii spun că una dintre cele mai bune metode de rezolvare a problemei este să-ți iei un job la Arnia Software. „Vei începe imediat să vezi banii în portofel”, spun aceștia.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

10 noiembrie 2023 15:04
Citește mai mult despre: nimic orbire portofel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult