TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Minune dumnezeiască! La o spălătorie auto din Bucureşti s-a dat bon fiscal!

Scris de Ionuț Foltea
@
15 iulie 2013 08:30
Minune dumnezeiască! La o spălătorie auto din Bucureşti s-a dat bon fiscal!

Mii de pelerini din întreaga ţară se îndreaptă spre o spălătorie auto de pe Bulevardul Mărăşeşti, credincioşii fiind uluiţi că aici s-a dat un bon fiscal, pentru prima oară la o spălătorie din România.

„Am auzit vestea şi am căzut în genunchi, am bătut 500 de mătănii, pentru că asta e un semn al îndurării şi al proniei cereşti”, susţine Mioara Papuc, credincioasă din provincie sosită la Bucureşti în pelerinaj la sfânta spălătorie.

Patronul spălătoriei susţine însă că totul a fost un accident, iar oamenii au intrat degeaba în febra aceasta mistică.

„Am adus o fată nouă să se ocupe de casă. I-am spus să bată pe bon doar sucurile, apa şi cafelele din sala de aşteptare, dar ea, fiind începătoare, a bătut şi un interior-exterior. Îi asigur pe cetăţeni că nu se va mai întâmpla, pentru că am dat-o afară pe vaca aia proastă”, declară Robert Acrişor, patronul spălătoriei.

Între timp, mii de cetăţeni au auzit de minunea de pe Mărăşeşti şi sosesc cu maşinile la spălătorie, cerând bon fiscal, care, consideră ei, e ceva rar, sfânt şi vindecă multe boli.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi