Mitropolitul care a blestemat enoriașii, bănuit că arde vrăjitoare în spatele casei

Mitropolitul Olteniei, Irineu, a emis un document prin care îi blestemă pe toți preoții și enoriașii care se mai duc la o biserică de lângă mănăstirea Frăsinei. Deși mulți au considerat blestemul lui insolit, pentru că ne aflăm totuși în secolul XXI, vecinii lui Irineu spun că nu sunt deloc surprinși de gest.

„El spune în fiecare slujbă că oamenii ar trebui să se întoarcă la Evul Mediu și să trăiască ca în acele vremuri. Vorbește ca un medieval, predică ca un medieval și se poartă ca un medieval. Pentru el să blesteme este un gest banal, cum e pentru alții să respire“, spun vecinii mitropolitului Olteniei.

Mai mult, aceștia îl bănuiesc pe Irineu că are un rug în spatele casei unde arde vrăjitoare. „În toate nopțile cu lună plină se ridică un nor gros din spatele casei lui. Inițial, ne-am gândit că arde și el cauciucuri, ca toată lumea, dar cu timpul am realizat că mirosul de la el e diferit. Nu e miros de cauciuc, noi credem că e de vrăjitoare“, spune un vecin care are gard comun cu mitropolitul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
12 ianuarie 2023 04:14
Citește mai mult despre: blestem mitropolit

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult