În doar câteva zile de la începerea vizionărilor şi pupărilor cu public, moaştele Sf. Parascheva au adus încasări producătorilor de peste un miliard de euro, depăşind astfel block-bustere ca The Avengers sau Iron Man 3. Regizorii megalomanului eveniment spun că totul se datorează echipei de efecte speciale. 

moaste_avengers.jpg

“În timp ce americanii folosesc tot felul de imagini create pe calculator şi camere speciale pentru 3D, noi am decis să mergem pe efecte speciale practice, în care, efectiv, simţi cum se înghesuie credinciosul în tine, simţi mirosul de tămâie şi gustul de oseminte”, a declarat directorul de imagine al Sf. Parascheva, preot paroh J.J. Avram Hirotonisitul. 

Ca şi în alte serii de succes, producţia nu se va opri aici. În câteva luni va debuta şi block-busterul “Moaştele Sf. Dimitrie” iar peste doi ani se va lansa o super-producţie gigant, în care vor participa toate moaştele. Cine le pupă pe toate într-o singură zi se va putea ridica la cer direct, precum Sf. Ilie.

beretnr4bnnrmic.png

Dacă ți-a plăcut acest articol, sigur o să-ți placă și berea Times New Roman. Nu că vrem să ne lăudăm, dar ne pricepem la bere cel puțin la fel de bine ca la scris virale. Convinge-te singur: bereatnr.ro/shop!

Scris de Eftimie | Wednesday, 15.10.2014 20:03 Social

National Cinematografic