Moaştele Sf. Parascheva, mâncate de un porc adus de stăpân ca să-l ferească de pestă

Tragedie la Iași. Un credincios imprudent a venit în pelerinaj cu porcul lui, Horațiu, ca să-l ferească de molima pestei porcine, care a provocat atâtea victime. Cetățeanul a considerat că e mai bine să previi decât să rămâi fără porc, așa că l-a luat pe Horațiu în autocar și l-a dus la moaște.

”L-am învățat de acasă să pupe o icoană pe care i-am atârnat-o în cocină, dar din păcate, Horațiu s-a comportat ca un porc și a hăpăit un femur și un omoplat din scheletul sfintei. A fost prea târziu ca să-l mai opresc, dar vede el la Crăciun!”, se scuză românul credincios. Există și vești bune.

Stăpânul porcului spune că va vinde cârnații preparați din Horațiu la un preț pe măsură, însă Mitropolia Iașiului a declarat deja că va cere confiscarea animalului, care a devenit relicvă sfântă și urmează să fie valorificat. Horațiu va fi plimbat prin sate și va putea fi pupat contra-cost de orice babă. Savanții spun despre acest caz că spre deosebire de moaștele bisericii, porcul Horațiu chiar poate să vindece ceva: foamea.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
12 octombrie 2018 07:44
Citește mai mult despre: moaste pesta porc

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult