TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Moment istoric pentru România: În portul Constanța s-a dat azi primul bon fiscal

8 aprilie 2014 04:31
Moment istoric pentru România: În portul Constanța s-a dat azi primul bon fiscal

Autorități și oficialități locale, veterani de război, pompieri și militari au participat în această dimineață la o ceremonie oficială ce a avut loc în portul Constanța. Sub privile uimite ale asistenței, primarul Constanței a primit primul bon fiscal eliberat vreodată în zona portului.

Pentru această ceremonie primarul Radu Mazăre a ales un costum de pirat malaezian din secolul XIX, în timp ce suita sa a fost îmbrăcată în luptători berberi din nordul Africii. Președintele județului, Nicușor Constantinescu, a împărțit cu generozitate șpăgi celor prezenți la eveniment. Corul de copii al Școlii Generale numărul 5 din localitate a intonat Imnul României și o arie dintr-o operă a lui Ciprian Porumbescu.

Dacă initiațiva se va dovedi un succes, autoritățile locale vor să implementeze acest interesant sistem fiscal pe tot litoralul românesc. O idee și mai radicală a fost anunțată tot cu această ocazie, respectiv folosirea aritmeticii generale cu adunări în baza 10, atunci când se calculează nota de plată.

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi