Moment istoric! S-a vândut prima merdenea la metroul din Drumul Taberei

Visul a zeci de mii de români și a milioane de agenți imobiliari s-a împlinit! Metroul din Drumul Taberei a fost inaugurat ieri, de către autoritățile care l-au întârziat cu doar cinci ani și azi, de către cetățenii care-l vor folosi. Botezul oficial a avut loc în stația Favorit, unde azi la ora 9 s-a cumpărat prima merdenea.

„Mă simt foarte bine, mulțumesc de întrebare. Merdeneaua e ce trebuie, ieri seară am cam băut puțintel, știți ce zic, că am sărbătorit că avem și noi metrou. Merdeneaua asta e numai bună, caldă, m-a uns la suflet. Cred că-mi mai iau una”, a declarat primul călător care a achiziționat merdeneaua reporterului nostru la fața locului, Vitalie Cojocari de la ProTV.

Acesta a mai precizat că abia așteaptă să se ducă la muncă să facă niște PIB, acum că e sătul, că poate sutele de demnitari care au fost ieri la inaugurare au și ei un pic de fomică și le-ar trebui bani de merdenele. „Cine știe, dacă mai plătesc impozite încă 50 de ani poate mai fac o investiție de-asta magică”, a spus călătorul.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

16 septembrie 2020 09:06
Citește mai mult despre: Drumul Taberei merdenele metrou

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult