Mona Lisa biciclista, deşi făcea sport, era grav bolnavă

Anatomistul Vito Franco, de la Universitatea din Palermo, a spus de curînd că Mona Lisa, femeia din tabloul lui Da Vinci, era grav bolnavă. Şi-a dat seama de asta privind şi analizînd cu atenţie pictura. În zona mîinilor şi la unul dintre ochi se văd acumulări de acizi graşi sub piele, ceea ce înseamnă că femeia avea colesterolul foarte ridicat. E ciudat că nimeni nu observă cît de başoaldă era fata din tablou, agăţată de Da Vinci ca să-i pozeze cel mai probabil la McDonalds.

De asemenea, doar privind tabloul, Vito Franco a spus că Mona Lisa avea malformaţii ale oaselor (că doar nu le-a pictat strîmbe Da Vinci!) şi suferea de piatră la rinichi.
Probabil şi zîmbetul atît de celebru al femeii nu era decît rictusul bolnav al unei vechi pareze cauzate de un accident vascular cerebral.

Vito Franco a mai declarat, destul de afectat, că din cauza multelor boli de care suferea se poate ca femeia să fie moartă în acest moment.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Mihai
7 ianuarie 2010 06:50

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult