Moş Crăciun ia o decizie riscantă. Jurnalul lui Moş Crăciun (IV)

Mă uit la toate cadourile pe care le-am adunat în sufrageria mea de la Polul Nord şi mă gândesc: Nu mai bine le păstrez eu pe toate? Ce-mi trebuie mie să plec acuma la drum, pe cancerul ăsta? Poate că am şi eu nevoie de o maşinuţă teleghidată, de ce să i-o duc lu altul? De ce să se bucure mai ştiu eu cine de ciocolatele astea cu marţipan, când aş putea să le mănânc chiar eu? Sunt om bătrân, cine ştie câţi ani mai apuc? Copiii ăia sunt tineri, dacă nu primesc acum ce vor, primesc la anul sau peste doi ani sau îşi cumpără singuri mai târziu, la primul salariu. Mie cine îmi aduce daruri? Ce, credeţi că pe vremea mea era Moş Crăciun?

Ia să-mi bag eu picioarele şi să nu mai duc la nimeni nimic! Da’ ce-i asta, ne jucăm aici? Ca ce chestie să le duc eu cadouri în fiecare an? Ce, m-au văzut pe mine mai prost? M-am săturat de toate poeziile lor linguşitoare cu Moş Crăciun, că să vezi, că eşti darnic şi eşti bun… Adevărul e că în ziua de azi, dacă eşti bun, eşti luat de fraier.

Ce, eu n-am nevoie de seturi lego, de pulovăraşe mărimea S pentru băieţei de cinci ani?! Îmi bag picioarele, nu mai duc niciun cadou. Pun daruri sub pom ca să ce? Îmi mai omor şi renii la drum, pe vremea asta. Cât au tras, săracii, mi-e şi groază să mă gândesc. Mare ghinion pe ei că au ajuns reni de tracţiune. Nu mai bine erau ei reni de curse, alergau colo două sute de metri o dată pe săptămână cu un elf în spate şi asta era tot. Nu se compară cu trasul saniei încărcate cu şase miliarde de cadouri de-a lungul şi de-a latul mapamondului. Păi ştiţi cât are în circumferinţă globul pământesc? Eu nu ştiu. Şi totuşi, dau ca fraierul atlase geografice cadou, ca să-mi râdă alţii în nas că ei ştiu.

Gata, azi nu mai plec nicăieri!

Citeşte şi:

Jurnalul lui Moş Crăciun (I)

Jurnalul lui Moş Crăciun (II)

Jurnalul lui Moş Crăciun (III)