TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Mulţi români se plâng că au schimbat ora la un curs defavorabil

Scris de Călin
@
29 octombrie 2012 13:42
Mulţi români se plâng că au schimbat ora la un curs defavorabil

Fluctuaţiile temporale din ultimele zile de pe pieţele internaţionale au afectat şi România. Deşi iniţial specialiştii dădeau asigurări că la noi nu vor exista probleme cu schimbarea orei, mai mulţi români sunt extrem de nemulţumiţi de evoluţia cursului de schimb. Situaţia a devenit critică în noaptea de sâmbătă spre duminică, atunci înregistrându-se depăşirea pragului psihologic de 24 de ore pentru o zi calendaristică.

În consecinţă, cursul a avut de suferit, la fel şi românii care au ales să schimbe ora în această perioadă. Cei mai mulţi mizaseră pe o apreciere a zilei, preconizând un profit substanţial de o oră de somn sau de uitat la OTV. În realitate însă, mulţi s-au ales doar cu 60 de minute în plus de cicăleală din partea nevestelor sau de certat cu vecinii pe locul de parcare.

Probleme mari au avut şi cei care n-au utilizat cursul oficial de schimb, apelând la bişniţari. Deşi la prima vedere totul părea în regulă, odată schimbată ora s-au pomenit primind doar 21 de minute, diferenţa până la 60 fiind un calup de minute false sau secunde deja ieşite din uz.
Autor: Harald (aka Apatrid)

Ne găsești și pe FacebookInstagram, TikTok și YouTube.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi