Nu toţi călătorii sunt exasperaţi că trebuie să bage cartela pe dos în noile aparate de taxat de la metrou! Ştefan P. Marin, un tânăr de 29 de ani originar din Caracal, e de-a dreptul încântat că Metrorex a ales, în sfârşit, soluţia logică, şi că a reuşit să intre din prima, băgând cartela cum trebuie - în sens invers faţă de cel indicat de săgeată.

caracalean_cartela_invers.jpg
 
“Normal că o bag cu săgeata spre mine, că doar eu vreau să trec, nu aparatul! Cine vrea să treacă? Eu! Nu aparatul! Bucureştenilor le-a luat zeci de ani, noi când o să avem metrou la Caracal o să montăm turnicheţii ca lumea de la bun început”, jubilează Marin, care a fost deja numit cetăţean de onoare al oraşului din Oltenia după ce şi-a prezentat metoda în faţa Sfatului bătrânilor.
 
Există, însă, martori oculari care susţin că Marin n-ar fi ajuns la metrou chiar din prima încercare pentru că s-ar fi chinuit timp de jumătate de oră să intre pe la ieşire. “Eeei, asta nu se pune”, a comentat tânărul, ronţăind cu nonşalanţă capătul corect al unui praz.




Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman - 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

TNR refuză să ia banii pregătiți de Guvern pentru presă. Mai bine ne apucăm de făcut bere decât să facem presă cu bani de la stat. Și chiar vorbim serios: bereatnr.ro!

Scris de Vasile | Tuesday, 13.06.2017 18:27 Social

National Cinematografic