NASA a descoperit o gaură neagră pe DN1

Descoperire de senzaţie a astronomilor americani de la NASA! Aceştia au identificat o gaură neagră chiar pe teritoriul ţării noastre, mai precis pe Drumul Naţional 1, între Ploieşti şi Braşov. Acest obiect astronomic exercită o atracţie atât de puternică încât nimic din ceea ce ajunge în apropierea sa nu mai poate scăpa. Gaura neagră nu e însă permanentă, ea deschizându-se în fiecare vineri pe la 4-5 şi dispărând duminică seara.

“Nu ne-a venit să ne credem ochilor că am găsit o gaură neagră”, spune şeful colectivului de la NASA care a făcut descoperirea, “aşa că am testat trimiţând vineri după-amiază un coleg cu maşina în această zonă. Deşi era o maşină foarte rapidă, nu a mai putut scăpa de acolo; două zile mai târziu ne-a sunat să ne comunice că în continuare e prins pe DN1 pe la Comarnic, să-şi ia adio de la noi şi să-i transmită soţiei sale să-şi refacă viaţa.”

Astronomii americani cred că în gaura neagră timpul trece cu o cu totul altă viteză. “Odată ce ai intrat în această zonă a DN1”, afirmă ei, “rămâi aici şi îmbătrâneşti, în vreme ce în jurul tău oamenii îşi trăiescc vieţile într-un ritm normal. Ca dovadă, cei care o iau pe DN1A, deşi e un drum mai lung şi mai prost, ajung repede şi fără probleme la destinaţie, în vreme ce pe DN1 sunt pur şi simplu înghiţiţi fără scăpare de gaura neagră.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
2 septembrie 2012 15:03

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult