Ne ducem pe zi ce trece! Anul acesta se vor căsători 40.000 de bărbaţi

Toţi vorbesc despre dezastrul demografic din România, dar de adevărata dramă nu vorbeşte nimeni! Zeci de mii de bărbați pier anual și dispar uneori definitiv de la terase și din societate, după ce se căsătoresc. În weekend, ei sunt duşi la soacre şi abuzaţi. Drama lor neştiută se prelungeste ani de zile, chiar zeci de ani.

”Acest genocid are loc sub ochii noștri. Unii parcă se bucură, mai dansează și dansul pinguinului la nunți, de parcă dispariția acelui bărbat din societate i-ar binedispune. De ce credeți că nașterile sunt atât de puține? Pentru că după nuntă, un bărbat e prea deprimat ca să mai aibă chef de ceva”, explică Decebal Popescu, expert în traume matrimoniale.

Există însă dovezi că evoluția speciei are loc în continuare. Bărbații români se căsătoresc tot mai târziu, pentru că li s-a mărit partea aceea din creier care le spune că e țeapă.

Studii făcute de Institutul Matrimonial Sergiu Buchet arată că în următorul secol bărbații români se vor căsători abia pe la 60 de ani, fiind chiar posibil să combine ieșirea la pensie cu legarea de glie, cum mai e numită căsătoria.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
6 mai 2017 08:15
Citește mai mult despre: casatorie nunta studiu

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult