Nea Costel, eşec total: a băut 40 de beri şi tot e mai coerent decât Ciucă!

Nea Costel, un drojdier care pierde vremea într-un birt de pe strada Cuza Vodă din București a venit azi dimineață la muncă extrem de decis să depășească performanțele premierului Nae Ciucă și să bea până ajunge la fel de incoerent. Când a ajuns pe la berea 40 a cedat și a zis că n-are niciun rost, că tot nu reușește, și a trecut pe tărie să-i mai treacă un pic amarul.

„Cred că atunci când era militar, prin Afganistan sau ceva i-a tras cineva un glonț în cap de vorbește așa. Bine, și eu când eram la pușcărie îmi băteam cu băieții cuie în cap dar n-am pățit nimic. Probabil că Ciucă n-a astupat gaura și încă îl mai trage curentul de delirează așa”, a opinat Nea Costel care a admis că, din punctul lui de vedere, Ciucă n-are decât să se ducă-n p…a lui.

Pe de altă parte discursurile premierului îl deranjează destul de grav la onoare pe Nea Costel. „Dom’le, grasul ăla ne reprezintă pe plan internațional, ce-or să creadă națiunile europene, că nu mai știm să bem? Ei, păi pe vremea lui Băsescu liderii de stat din România băgau tot Consiliul Europei sub masă. Acuma ăsta e prost și când e treaz, ne facem de rușine”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

26 august 2022 16:55
Citește mai mult despre: ciuca nea Costel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult