Nebunii de la Spitalul 9 refuză să se mai creadă cineva

Situaţie ieşită din comună la Spitalul 9 din Capitală. Din cauza unor probleme cu conducerea spitalului, nebunii internaţi aici au spus că ei nu se mai cred cineva până ce nu le sunt satisfăcute anumite revendicări. Este vorba de o calitate mai bună a programelor tv, pastile la discreţie şi o rezolvare nesângeroasă, transmisă în direct pe toate canalele de ştiri, a conflictului din Danemarca.

„Am încercat să vorbim cu ei, să negociem aceste cereri, însă nu e chip. Spre exemplu, nu ştim la ce conflict din Danemarca se referă. S-au rezumat să afirme: «No comment!» Cert este că până la îndeplinirea acestor cereri nu vor să se mai închipuie ca fiind cineva. Era plin pe-aici de Ceauşeşti, Elvişi, vreo doi Michael Jackson…”, ne-a declarat Aristide Caracostea, şeful secţiei.

Ca să le facă în ciudă celor din conducerea spitalului, câţiva nebuni se cred nişte oameni despre care nu a auzit nimeni, lucru care îi îi scoate din minţi pe doctori. Vasilica Burtică, asistentă, a spus: „Unii se cred nişte oameni de pe la ei din sat, sau o rudă de care habar nu avem. Evident, o fac în semn de sfidare.”

La ora aceasta secţia este înconjurată de asistenţi medicali cu seringile pregătite de intervenţie.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Mihai
23 iunie 2011 12:15

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult