Ninge! Jandarmii pun mâna pe lopeți, dar tot ca să ne bată

Ninsorile din ultima zi au fost un pretext excelent pentru jandarmi să iasă din nou pe stradă. Înarmați cu lopeți, jandarmii au trecut imediat la fapte, numai că reflexul lor nu e să facă ceva util societății, ci să bată oameni, așa că au început să dea cu lopețile în trecători.

Martorii spun că jandarmii au început prin a da cu niște spray lacrimogen, ca să-i amețească bine pe cetățeni, apoi au chemat duba și au început să încarce răniții cu lopețile în dubă. Ca de obicei, dotarea băieților a fost ireproșabilă. Niciun jandarm nu a avut lopată de plastic, toți au avut lopeți de fier, să simtă fraierii că iau bătaie de la un jandarm român.

Singurul moment în care jandarmii chiar au dat zăpada cu lopețile a fost ca să-l scoată pe un individ care se îngropase în zăpadă de frica lor. ”Păi bine, mă, ne faci să muncim ca să putem să te batem?”, l-ar fi apostrofat jandarmii pe cetățean. Jandarmii au demonstrat că sunt foarte ambițioși și au stat mai mult prin ganguri, unde nu ninge, dar sunt foarte mulți români care practic își cer o lopată peste ochi.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
10 martie 2021 14:13
Citește mai mult despre: jandarmi lopată zăpadă

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult