Nou! După berea cu lămâie şi cea cu fructe, pe piaţă face ravagii berea cu legume şi tarhon

Venirea toamnei schimbă obiceiurile consumatorilor de bere. După ce toată vara s-au răcorit cu beri cu lămâi sau cu fructe de pădure, odată cu răcirea vremii, consumatorii s-au îndreptat pe beri mai calde, specifice sezonului. Astfel, în ultima vreme, tot mai mulţi cer bere cu legume, condimentate cu tahnon sau leuşean.

„Există şi un mod specific de a bea această bere, e cam ca la tequilla. Pui nişte knorr pe mână, dai o limbă, muşti din ardeiul iute şi dai pe gât halba de bere”, a explicat un barista din centrul Bucureştiului. Cele mai căutate beri cu legume în această perioadă sunt cele cu cartofi, morcovi, păstârnac sau ţelină.

Producătorii de bere spun că vor merge, în continuare, pe această linie, a diversificării sortimenteleor şi aromelor de bere. Odată ce publicul se va obişnui cu berea cu legume următorul pas va fi introducerea de cărniţă în bere, să nu fie doar o zeamă leşinată. „Scopul final este, fireşte, atingerea Everestului berilor, berea cu fasole, ciolan afumat şi ceapă roşie strivită cu pumnul, cea mai bună băutură posibilă, supranumită şi nectarul zeilor”, a declarat un producător de bere autohton.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

24 septembrie 2013 10:10

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult