O clinică medicală privată cere 8.000 de lei pentru o naștere pe trotuar!

Cazul nașterii pe trotuar de la spitatul din Urziceni nu este nici pe departe ceva unic în România. Multe românce gravide spun chiar că femeia a avut mare noroc, pentru că inclusiv gravidele cu bani întâmpină probleme cel puțin la fel de serioase.

De exemplu, prețurile practicate de clinicile private sunt prohibitive. Un mare lanț de clinici din București cere 8.000 lei pentru o naștere pe trotuar în fața spitalului, iar gravidele cu dare de mână pot achita 13.000 lei pentru o naștere pe hol.

Clinica avertizează pacientele că în cazul în care vor cezariană pe trotuar în fața spitalului, prețul crește cu încă 5.000 de lei, iar soțul este obligat să vină din timp și să țină ocupat un loc pe trotuar pentru naștere, ca să nu vină altă gravidă să parcheze acolo.

”Până în prezent nu am aflat cât ar costa o naștere în salon, însă la negocierea contractului se pare că ar fi prezent de fiecare dată și un reprezentant al Băncii Mondiale, care se ocupă de partea de finanțare”, spune Mioara Papuc, gravidă din București.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
1 august 2023 12:40
Citește mai mult despre: clinică naștere trotuar

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult