O dronă a intrat pe teritoriul României dar a fugit când a văzut prețurile la motorină
Autoritățile române au detectat în zona Tulcea o nouă dronă rusească ce a survolat teritoriul românesc. Preventiv au fost ridicate de la sol patru avioane F-16 care au investigat situația. Diin fericire, drona rusească a făcut cale întoarsă imediat când a văzut prețurile la motorină.
Traseul a fost unul normal până a trecut deasupra unui Rompetrol din Tulcea și imediat a virat brusc. Reprezentanții Ministerului Apărării spun că vor menține starea de alertă și în următoarele 24 de ore pentru că este posibil ca și alte drone să încerce să afle cât costă motorina la noi.
Tot în Tulcea, lângă Isaccea, a fost descoperită o dronă intactă, răsturnată pe spate. Anchetatorii au verificat utilajul și au descoperit că motorina din rezervor a fost sustrasă de persoane rămase deocamdată necunoscute. Va urma o investigație pentru a se afla făptașii întrucât orice produs petrolier care se află pe pământ românesc aparține statului, fie că acesta este cel român sau cel austriac.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.