O nouă aplicaţie de iPhone îi ajută pe pensionari să găsească cele mai lungi cozi la ghişee

Proaspăt lansată de Apple, noua aplicaţie iCoadă face furori printre pensionarii posesori de iPhone! Potrivit producătorului, softul revoluţionar se foloseşte de GPS-ul telefonului, dar şi de feedback-ul celorlalţi pensionari conectaţi, pentru a identifica pe hartă cele mai lungi cozi la ghişee.

“Statul la coadă doar de dragul cozii e unul dintre hobby-urile multor pensionari”, declară un expert Apple. “Cu toate acestea, e foarte greu de prevăzut unde se va forma o coadă suficient de lungă, astfel încât multe persoane în vârstă aleg să rămână acasă. Noi am sărit în ajutorul lor şi am conceput iCoadă, care nu numai că indică pe hartă cele mai bune cozi, calculează şi cel mai lung traseu cu autobuzul până la ele, şi orele când aglomeraţia e cea mai mare în mijloacele de transport.”

“Aplicaţia asta mi-a schimbat viaţa”, susţine Decebal Popescu, pensionar. “Pe lângă toate funcţiile de detectat cozi, are zeci de sunete pre-înregistrate pentru statul la coadă, de la comentarii acide privind tineretul din ziua de azi până la molfăitul protezei.”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
30 martie 2013 11:30
Citește mai mult despre: iPhone pensionari

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult