O roşie românească de grădină, autentică şi coaptă, vândută cu 4 milioane de lire la Sotheby’s

Chiar credeai că ţi-ai permite şi tu una? Mai gândeşte-te! La casa de licitaţii Sotheby’s a fost vândută una din cele 3-4 roşii autentic româneşti care apar pe piaţă într-un secol.

“O roşie românească, extrem de rară, zemoasă dar nu mălăiaţă, coaptă dar nu moale, cu seminţe galbene, nu verzi, cu codiţa întreagă, dar fără să fie crăpată pe lângă, fără ţugui sau moţ, fără E-uri, cu parfumul acela intact pe care ni-l amintim cu toţii din copilărie. Pornim licitaţia de la 2 milioane de lire!”. Aşa a sunat prezentarea conducătorului de licitaţie. Sala parcă a explodat!

După o jumătate de oră de oferte, un misterios colecţionar şi-a adjudecat roşia prin telefon, cu 4 milioane de lire. Soros neagă că ar fi licitat, însă finanţistul internaţional se pare că ar fi mâncat în această dimineaţă roşii cu telemea, ceea ce poate spune multe.

Evident, imediat s-au găsit unii să-l acuze pe Cioloş că n-a adus roşia românească în ţară, unde îi era locul. Răutăcioşii spun că Guvernul României n-a reuşit să se mobilizeze suficient de rapid şi să strângă fonduri prin subscripţie publică, aşa cum ar fi fost normal.

Scris de Ionut
1 august 2016 14:08
Citește mai mult despre: agricultura autentic licitatie rosie

Alte articole

Vezi mai mult