După ani de speranţe deşarte, atmosfera din Drumul Taberei e din ce în ce mai tensionată! Mai nou, sute de cetăţeni din zonă s-au alăturat Tunelului, o sectă misterioasă care susţine că metroul li se va înfăţişa doar celor drepţi şi lipsiţi de păcate, în lumea de dincolo.

tunelul_secta_drumul_taberei.jpg
"Atunci când murim, fiecare dintre noi ajunge în faţa Marelui Turnichet şi îşi introduce cartela", explică Metronius, mare preot al Tunelului. "Cine are cartela curată trece mai departe şi se plimbă pentru veşnicie cu metroul între staţiile nesfârşite ale Valhallei. Cine nu, trebuie să urce înapoi şi să aştepte în chinuri groaznice tramvaiul 41, care nu mai vine niciodată pentru că sunt lucrări la Podul Grant."

Discipolii noului cult se recunosc între ei după vestele inscripţionate cu "METRO REX" ("metroul e regele nostru" - n.r.) şi obiceiul de a-şi pune la case turnichete în loc de uşi.

"În parcul Moghioroş au construit chiar şi un fel de vagon în care se adună să mediteze. Altfel, sunt destul de inofensivi, deşi niciun om sănătos la cap n-are crede năzbâtiile lor. Auzi, un fel de tren care merge pe sub pământ", râde un locuitor din cartier.

Scris de Vasile | Thursday, 08.08.2019 10:51 Social

National Cinematografic