Operaţiune de proporţii a poliţiei scoţiene, pentru decapitarea clanului MacLeod

Brigada pentru combaterea crimei organizate din cadrul poliţiei din Glasgow a efectuat în această dimineaţă mai multe descinderi la imobile care aparţin unor membri ai claunului MacLeod. Mascaţii au găsit, în locuinţele percheziţionate, valută, telefoane mobile, săbii ninja şi casete video care arată opulenţa în care trăiesc membrii grupării.

 

Interlopii din clanul MacLeod au fost luaţi ca din oală. La ora la care au fost efectuate descinderile, ei dormeau alături de concubinele lor. Mascaţii i-au culcat cu faţa la podea şi le-au pus cătuşele, în timp ce alţii filmau aparatura electronică adunată în locuinţa interlopilor: o plasmă, un laptop, un dvd player, un prăjitor de pâine, un storcător de fructe, un filtru de cafea, precum şi o brichetă electrică, pe care membrii grupării o foloseau probabil că să aprindă aragazul, deoarece niciunul dintre ei nu fumează.

 

Din casetele video sustrase dintr-unul dintre imobilele clanului Macleod reiese clar opulenţa în care trăiau interlopii scoţieni. Ei organizau frecvent chefuri la care aduceau manelişti invitaţi din România, ca să moară de ciudă Cordunenii şi Cămătarii. Într-una dintre înregistrări, Florin Salam apare cântând o manea compusă special pentru liderul grupării MacLeod. Maneaua, care este, bineînţeles, de prost gust, începe cu versurile: “Eu sunt MacLeod Duncan/ Cel mai mare barosan,/ Îmi ştie lumea de frică/ Dau cu spada, capul pică.”

 

Poliţiştii scoţieni susţin că au strâns destule dovezi ca să îi înfunde pe membrii clanului. Potrivit chestorului Nugget McChicken, liderul grupării interlope, Duncan MacLeod, zis şi Nemuritoru, va primi, mai mult ca sigur, închisoare pe viaţă, ceea ce, în cazul lui, înseamnă destul de mult.

 

În apărarea lui, Duncan MacLeod a spus că e normal să se distreze, să ducă o viaţă plină de plăceri, „că, vorba aia, doar nu trăim o mie de ani”.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
17 februarie 2010 09:52

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult