Oraşul viitorului! În cartierul Berceni s-a inaugurat prima garsonieră confort 7 din lume

Dacă Dubaiul se laudă cu singurul hotel de 7 stele din lume, puţini ştiu despre cartierul bucureştean Berceni că a reuşit de curând o performanţă similară! Într-un bloc de pe bulevardul Olteniţei a fost inaugurată recent prima garsonieră confort 7 de pe planetă, fapt consemnat de specialişti drept “o adevărată revoluţie în domeniul imobiliar”.

Obţinută din înjumătăţirea ghenei unui cămin de nefamilişti, garsoniera are dimensiunile unui dulap modest şi nu dispune de absolut nicio utilitate, spune dezvoltatorul. “Curent, apă, lumină naturală… Nimic! Nici oxigenul dinăuntrul garsonierei confort 7 nu ajunge decât pentru câteva ore, timp suficient pentru locatarul acesteia să tragă un pui de somn, ghemuit în poziţie fetală. Pe urmă, dacă vrea să respire, trebuie să deschidă uşa, care e mai degrabă o trapă, şi care se află sub preşul câinelui blocului, departe de zgomotul oraşului.”

“Dacă prototipul garsonierei confort 7 va avea succes, mă gândesc să fac un întreg complex de astfel de locuinţe şi să-i dau un nume potrivit. Nu ştiu, poate Royal Palace Lake Forest Gold Residences. Aş putea să tai şi mai mult cheltuielile făcând garsoniere confort 8, acelaşi model, dar cu câte doi pereţi lipsă.”

Loturile de bere TNR sunt întotdeauna limitate, că vindem doar ce n-apucăm să bem noi. Hai, fă repede o comandă, până n-o bem noi pe toată!

Scris de Vasile
26 noiembrie 2013 03:11

Alte articole

Vezi mai mult