Pacient, atacat cu bisturiul de un medic mascat

Atacul s-a produs ieri, în timp ce pacientul stătea lungit pe un pat de spital. Mai întâi, un complice al medicului l-a adormit, transformându-l într-o victimă sigură, iar apoi atacatorul a băgat cuțitul în el fără milă. Potrivit martorilor, medicul a încercat să comită crima perfectă.

“Purta o mască pe față, ca să nu fie recunoscut, și mănuși de cauciuc, ca să nu lase urme”, povestește un stagiar care a asistat la întreaga scenă. „Ce a uitat nenorocitul a fost că are o cicatrice pe antebraț, cu ajutorul căreia l-am și recunoscut.”

Din câte se pare, conflictul dintre medic și pacient a pornit de la o banală apendicită. După ce a purtat o discuție cu pacientul și i-a făcut o ecografie, chirurgul a văzut negru în fața ochilor și a pus imediat mâna pe cuțit. “Te tai, să moară mama!” ar fi spus medicul. „Gata, acum nu mai scapi de cuțit!”

Se pare că medicul și asistenta lui sunt niște adevărați Bonnie și Clyde ai lumii medicale. Ei au atacat până acum nenumărate persoane a căror singură vină a fost că s-au aflat la locul nepotrivit și că au avut apendicele inflamat.

Din fericire, poliția a reușit într-un final să adune probe împotriva medicului și a asistentei lui. Pe cei doi i-au dat de gol obiectele pe care le-au uitat la locul faptei, în abdomenul pacientului: un bisturiu și o fașă chirurgicală.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de TNR
20 octombrie 2011 07:54

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult