Panică în ambele ţări după ce un studiu ADN a arătat că ungurii sunt români şi românii unguri

Nu mai există deloc liniște în Ungaria și România. Un studiu ADN care a abordat exhaustiv situația genetică a românilor și a ungurilor a ajuns la o concluzie oarecum surprinzătoare: genetic, ungurii sunt 62% români, în timp ce românii sunt 74% unguri.

Mai exact, ungurii sunt 62% români, 14% unguri și, din păcate pentru ei, 24% olteni. Românii, pe de altă parte, sunt 74% unguri, 20% moldoveni și doar 6% români. Aceste rezultate neliniștesc ambele națiuni.

Istoria Ardealului, de exemplu, ar trebui rescrisă, astfel încât să fie în concordanță cu rezultatele studiului. Da, într-adevăr, ungurii au fost primii în Ardeal, dar asta doar pentru că ungurii sunt de fapt români, ceea ce înseamnă că, genetic, cei care au fost primii în Ardeal sunt românii. Doar că românii sunt de fapt unguri.

Sunt însă destule voci care contestă vehement studiul, acuzându-i pe autorii acestuia că sunt unguri care vor să demonstreze că sunt mai degrabă români cu unicul scop de a putea pretinde că au fost primii în Ardeal. Ei, ungurii, adică românii.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
19 decembrie 2023 07:12
Citește mai mult despre: romani unguri

Comentarii 1 comentariu

  • Cred că ceea ce îi bagă pe Victor Orban, George Simion și Diana Iovanovici-Șoșoacă împreună în aceiași saună nudistă, este dovada că din punct de vedere genetic maghiarii și românii sunt înrudiți.

    Argumente triste pentru dacii liberi și puri de astăzi care vor să găsească aurul lui Decebal în tunelul secret de sub Munții Bucegi ce duce la Moscova.

Alte articole

Vezi mai mult