Pas spre normalitate. Arabia Saudită anunță că de 8 Martie nu va executa nicio femeie

Când nu dă ordin ca jurnaliștii incomozi să fie executați în sedii de ambasade, prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, își face timp și pentru cauze umanitare. Recent, prințul a decis să le facă femeilor din regat un cadou la care nici nu visau: de 8 Martie, nicio femeie nu va fi executată în Arabia Saudită.

Brusc, popularitatea prințului printre femei a crescut la peste 90%, dar din păcate pentru el asta nu-i folosește la nimic, că femeile nu contează deloc în societatea saudităt. Bărbații, în schimb, sunt deranjați de gestul prințului, despre care spun că poate deveni un precedent periculos. ”Dacă începi să faci concesii femeilor, sfârșitul e aproape. Profetul probabil se rostogolește în mormânt”, s-au revoltat saudiții.

Gurile rele spun însă că, de fapt, călăii și-au luat liber de 8 Martie și acesta este motivul pentru care execuțiile de femei au fost oprite. ”Conform tradiției, de 8 Martie bărbații saudiți își bat femeile, ca nu cumva să le vină idei de emancipare vreodată. Iar călăii chiar țin la tradiția asta, așa că și-au luat liber”, a explicat, sub protecția anonimatului, un apropiat al prințului saudit.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
6 martie 2019 17:02
Citește mai mult despre: 8 martie Arabia Saudita femei

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult