Pasarela de cale ferată de la Ploieşti, luată de hoţii de fier vechi. Din păcate traficul e tot blocat, că au luat şi şinele

Rezolvare românească la Ploieşti. După ce traficul feroviar fusese blocat de o pasarelă căzută peste şinele de tren, a fost adoptată o soluţie aparent inteligentă: a fost pus un anunţ cum că în zonă ar fi fier vechi gratis. Din păcate, pagubele sunt acum greu de estimat.

Hoţii de fier vechi din zonă au sesizat imediat oportunitatea şi au năvălit ca lăcustele. Poliţia a decis să nu se intervină, pentru ca hoţii să cureţe pasarela căzută, dar după jumătate de oră nu mai rămăsese decât pietrişul.

“Iniţial am crezut că situaţia e gestionată de profesionişti, pentru că în zonă era plin de Merţane. Apoi ne-am dat seama că se întâmplă ceva suspect, pentru că în loc să înceapă să ia pasarela, profesioniştii au început să taie firele de curent, care erau din cupru, apoi au dezmembrat un transformator şi se apucaseră să taie un marfar”, explică şeful gării din Ploieşti.

În prezent, trenurile tot nu circulă, pentru că chiar dacă au luat pasarela, hoţii au luat şi şinele de tren pe o lungime de 3 km, câteva trenuri şi o locomotivă şi continuă să ia chestii.

Scris de Ionut
21 februarie 2018 14:02

Articole asemanătoare

Vezi mai mult