Pașii înainte să iei lumină: like la pagina preotului, accept cookies și subscribe

Patriarhia Română a publicat în această dimineață pașii oficiali care trebuie parcurși pentru a putea primi Lumina Sfântă de la Ierusalim. Credincioșii vor începe prin a da Like la pagina preotului din parohia de care aparțin. Atenție, este interzis să dai Like la două sau mai multe pagini de preot, iar dacă ai Like la un preot din altă parohie trebuie să-i dai imediat Unfriend sau Block, acestea fiind regulile instituite de Protopopiat.

Următorul pas este să dai click pe butonul de Accept Cookies în pagina de internet a bisericii unde vei merge să iei lumina. Mare atenție și aici, pentru că dacă debifezi vreo opțiune solicitarea se trimite automat în baza de date a Patriarhiei și riști să nu te mai primească pentru cununie, botez, sau să te verifice dacă chiar ești cununat pe bune cu nașa atunci când trebuie să țină copilul.

Ultimul pas, dar cel mai important, este click pe butonul de subscribe la canalul de Youtube al preotului paroh, sau podcast. ”În cazul în care preotul are și cont de Patreon, nu strică să adaugi o contribuție lunară și acolo. Ideea e să fii cât mai vizibil în fața lui Dumnezeu și 5 euro pe lună chiar ajută”, spune preotul Onufrie Rîuleț. Desigur, dacă preotul are și cont de Onlyfans, trebuie bifată și acolo cel puțin o lună de abonament, dar nu în perioada posturilor mari.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
3 mai 2024 20:59
Citește mai mult despre: Paște preot subscribe

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult