Patriarhul anticipează încasări record la BAC: “Singura şansă de promovare e acatistul”

Știe că până la urmă banii tot la el ajung! Ipocrit ca întotdeaua, Patriarhul le urează succes la BAC elevilor români, dar îi îndeamnă să nu lase pe ultima sută de metri achiziționarea acatistului pentru notă de trecere, declarând că ”Știu cât de proști sunt, n-au altă șansă”.

Elevii vor fi nevoiți să vină cu banul, pentru că pentru sesiunea de toamnă taxa pe acatist e triplă, Patriarhul fiind atât de avid după bani, că mulți cred că în cârdășie cu comisiile de evaluare, care pică elevii pe capete, primind de la Patriarh dreptul de a-și retrage propriii copii de la orele de îndoctrinare religioasă.

”Am văzut că pramatiile astea de elevi preferă să-mi dea bani de acatist abia în a doua sesiune, când au picat deja și sunt strânși cu ușa. Eu zic că e bine să dea și acum, și în toamnă, și Doamne-ajută, și la a treia sesiune. Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută singuri. De-asta voi insista la Ministerul Educației să fie scoase din programa școlară materiile care se dau la BAC de obicei”, spune Patriarhul Daniel.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Ionut
21 iunie 2015 08:24
Citește mai mult despre: acatist BAC bani Patriarhul Daniel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult