Patriarhul Daniel condamnă nudismul: Omul fără buzunare nu are de unde să scoată bani!

În cea mai recentă predică, Patriarhul Daniel i-a înfierat pe nudişti! Nu lipsa de decenţă a fost însă argumentul principal al întâistătătorului Bisericii, ci lipsa buzunarelor, considerată de mulţi teologi “un păcat strigător la cer, pentru care rişti să arzi în flăcările Gheenei”.

“Atunci când i-a alungat pe Adam şi Eva din rai, Dumnezeu i-a făcut să simtă ruşinea, ca să-şi croiască haine cu buzunare, unde să pună bani la păstrare pentru când vine Noul Testament şi încep să se construiască biserici şi catedrale”, a explicat Patriarhul întreaga situaţie, pe înţelesul tuturor credincioşilor prezenţi pe Dealul Mitropoliei.

“Oamenii care adoptă vechile practici păgâne, devenind nudişti, nu au unde să-şi ţină banii, deci nu se pot mântui”, a adăugat Preafericitul. “Din Corbu până la Vama Veche, e datoria bunilor creştini să-i îmbrace pe aceşti bieţi rătăciţi, sau măcar să-i convingă să folosească nişte borsete sau gentuţe. Nu neagă nimeni că există miracole, dar în principiu cutia milei nu se umple singură!”

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
9 august 2015 09:34
Citește mai mult despre: BOR nudisti Patriarh vacanta

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult