Patriarhul Daniel, revoltat că românii au pus în urne doar voturi, nu și bani pentru Catedrală

Prefericitul Daniel a trăit un adevărat șoc în această dimineață, după ce s-au deschis toate urnele de vot. Contrar așteptărilor sale, în urne s-au găsit doar buletine de vot, nimeni nelăsând bani și pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Cu e excepție, urna în care a votat Patriarhul, în care s-a găsit 1 leu.

”Cineva își bate joc de mine”, s-a plâns Patriarhul. ”Ori românii sunt nesimțiți și nu au lăsat în urne nici un ban pentru construirea Catedralei, așa cum e creștinește, ori președinții secțiilor de votare au furat banii care mi se cuveneau. Dramatic este, în ambele situații, că eu nu m-am ales cu nici un ban de pe urma acestor alegeri. Dimpotrivă chiar, am pierdut 1 leu, cât am lăsat eu în urnă”.

Deși nu e prima oară când românii îl dezamăgesc ”pe partea economică”, după cum singur recunoaște, Patriarhul Daniel s-a arătat dispus să îi ierte pentru păcatele de la vot. Mai exact, dacă fiecare român renunță la un cadou de Crăciun și donează contravaloarea cadoului pentru Catedrală, Patriarhul promite că nu va mai blestema nici un român pâna la sfârșitul acestui an.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
10 decembrie 2012 08:17
Citește mai mult despre: alegeri catedrala Patriarhul Daniel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult