Patriarhul Daniel: „Românii o duc greu pentru că n-au donat destui bani pentru Catedrala Neamului”

Patriarhul Daniel spune că-i înţelege pe românii care protestează de aproape două săptămâni în Piaţa Universităţii, însă are propria sa variantă asupra motivelor pentru care românii o duc prost. În opinia Prefericirii sale, sursa nefericirii românilor o reprezintă incapacitatea de a aduna destui bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului.

„Chiar şi frigul şi ninsorile abundente de acum nu sunt altceva decât un semn de la Divinitate, al cărei reprezentant umil sunt eu, prin care suntem avertizaţi că nu mai putem tărăgăna construirea Catedralei Mântuirii Neamului. Românii ar trebui să înţeleagă că trebuie să-şi doneze economiile Bisericii ca să trăiască mai bine. Dacă nu acum, cu siguranţă în viaţa de apoi”, a spus Patriarhul.

Prefericirea sa a identificat şi metoda prin care românii pot face economii: „Mai mult post negru! Mai ales că mâncarea îngraşă corpul, nu spiritul”, a sunat recomandarea sa.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Calin
25 ianuarie 2012 15:10
Citește mai mult despre: catedrala Patriarhul Daniel

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult