Patriarhul Daniel va închide parohiile care nu au înregistrat profit

Chiar dacă Patriarhia Română a înregistrat un profit mai mare decât McDonald’s, Patriahul Daniel nu este întru-totul prefericit. El s-a arătat extrem de dezamăgit de faptul că mai multe parohii au înregistrat pierderi în ultimul an fiscal, fapt care a afectat profitul total al Patriarhiei.
“În loc să se scrie că am obţinut un profit mai mare decât Apple sau Microsoft, presa a scris că am depăşit profitul McDonald’s. Nu ăsta e nivelul la care vreau să fie Patriarhia. Dacă nu aveam atâtea parohii care au mers pe minus, acum aveam un business mult mai profitabil”, s-a plâns Preafericitul.
Pentru a creşte veniturile Patriarhiei, Preafericitul Daniel a decis să închidă unele parohii, în timp ce la altele preoţii parohi vor fi înlocuiţi cu manageri aduşi din corporaţii. „Există o vorbă: «Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă». Preoţii trebuie să înveţe să şi bage în traistă, nu să stea cu gândul doar la Dumnezeu. Cei care nu înţeleg asta vor fi schimbaţi cu manageri cu experienţă”, a explicat Patriarhul Daniel.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.