Patriarhul, deranjat că la deschiderea anului şcolar vor participa şi învăţători, nu doar preoţi

Veşti proaste pentru Patriarhul Daniel! Şi anul acesta, preoţii vor avea companie la ceremoniile de deschidere a anului şcolar. Vinovaţi sunt câţiva profesori şi învăţători băgăcioşi, care încearcă să le fure gloria oamenilor Bisericii în această zi sfântă, în care sărbătorim reînceperea orelor de religie.

“Sunt foarte mâhnit că oamenii ăştia nu ştiu să înţeleagă o aluzie. Acum, ce să fac, îi primesc, nu mă lasă inima să pun jandarmii să-i dea afară din curtea şcolii. Deşi, nu-i aşa, aş avea tot dreptul!”, a spus Preafericitul despre învăţătorii care şi-au anunţat prezenţa la eveniment.

“Va trebui, însă, să-i îmbrac pe băieţii mei cu mai mult aur, să nu cumva să dăm prost în poze pe lângă profesori. Ah, şi am auzit că la o şcoală din Bucureşti va cânta corul elevilor la festivitatea de deschidere. Sper că ştiu şi Paraclisul Maicii Domnului, şi Psalmii, cum am stabilit!”

Scris de Vasile
11 septembrie 2016 02:09

Articole asemanătoare

Vezi mai mult