Patriarhul, pregătit de iarnă. A pus în pivniţă 200 de borcane cu aur şi patru butoaie cu euro

Patriarhul Daniel a arătat încă o dată că nu degeaba ocupă cea mai importantă funcție în stat, cea de milog principal către Dumnezeu. Precum în cer așa și pe pământ, Daniel e om gospodar și și-a pus deja proviziile pentru iarnă.

În total, anul acesta, că a fost recoltă bună, Patriarhul a pus în pivniță 200 de borcane de aur și patru butoaie cu euro. Episcopii și mitropoliții spun că înaltul prelat este foarte dedicat acestei activități, preferând să lege singur borcanele cu celofan și bandă de cauciuc, să fie sigur că nu intră aer și face aurul floare la suprafață. 

„Rețeta mea secretă este de fapt un truc pe care-l poate face oricine. În butoiul de euro pui și o mână de franci elvețieni, să-i dea aromă, apoi amesteci bine, și oricine se bucură când îi dai un teanc de euro să găsească printre ei și-o bancnotă de 100 de franci, se crede mai bogat”, explică Patriarhul Daniel.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

30 septembrie 2018 09:30
Citește mai mult despre: aur Euro muraturi

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult