Patru adolescenți transformați în țestoase după ce au mâncat la o pensiune din Tulcea

Încă un caz care aruncă o pată de neșters pe obrazul industriei HORECA din România. Patru adolescenți aflați într-o tabără la Tulcea au mâncat ceva expirat din meniul pensiunii în care erau cazați și au fost transformați în țestoase.

„Sunt la fel de surprins și indignat ca și dumneavoastră”, susține Dumitru Splinter, dirigintele copiilor, care îi însoțea a mâncat și el din mâncare și a fost transformat într-un șobolan de un metru jumătate care știe kung-fu. „Nu știu ce-a fost în mâncarea aia dar le-am spus copiilor, de-acum numai pizza mâncăm, măcar știm o treabă, n-a pățit nimeni nimic de la pizza”.

Părinții copiilor sunt revoltați și dau vina pe primarul localității, Ionică Shredder de la PSD, care a fost tot timpul implicat în afaceri necurate. „Păi nu el a aprobat, cu consilierii lui corupți, depozitul de mutagen de lângă parcul central? Fără autorizație de mediu, fără avize, fără nimic, lângă locurile unde mănâncă copii noștri”, spun cetățenii revoltați.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

1 septembrie 2023 19:08
Citește mai mult despre: pensiune toxinfectii Tulcea

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult