Pavianul Bobo de la Zoo Băneasa, mulțumit de amenda luată de CTP: „Viorica Dăncilă e mă-ta”

Pavianul Bobo, cel care l-a reclamant pe jurnalistul Cristian Tudor Popescu la CNA pentru declarațiile deplasate făcute de acesta în cadrul unei intervenții la Digi a mărturisit că se simte răzbuna de decizia instituției. „Domnul Popescu ar face bine să-și măsoare cuvintele și să nu arunce jigniri la întâmplare că nu țin minte să-i fi permis să ne tragem de liane unul pe altul”, a precizat reclamantul. 

Totul a început de la declarația jurnalistului care a comparat-o pe prim-ministrul Viorica Dăncilă cu un „pavian cu mantie”. „Este vorba de o asociere care încalcă dreptul la demnitate a persoanei”, a susținut pavianul Bobo în timp ce-și scotea degetul din fundul unui coleg de cauciuc și și-l trecea pe la nas.

De cealaltă parte CTP a acuzat nedreptatea ce i se face: „În țara asta până și maimuțele de la Zoo au mai multe drepturi decât contribuabilii”. Acesta a anunțat că se va supune deciziei și va plăti amenda, dar o va face în banane în semn de protest față de abuzurile CNA. 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

31 ianuarie 2018 18:07
Citește mai mult despre: cna CTP Dancila pavianul bobo

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult