Pază sporită pentru maidanezii din Australia, de teama răzbunării cangurilor

În urma incidentului de la Zoo Ploieşti, unde un cangur a căzut victimă unui grup de maidanezi neidentificaţi, guvernele mai multor ţări îşi fac griji privind siguranţa câinilor fără stăpân din Australia. Autorităţile de la Canberra au fost somate să sporească paza maidanelor, existând îngrijorări privind o eventuală răzbunare a cangurilor radicali.

Pe teritoriul Australiei se află numeroşi câini comunitari originari din România şi Bulgaria, a căror integrare în societate lasă de dorit. Potrivit oficialităţilor locale, aceştia locuiesc clandestin pe terenuri virane improvizate, foarte puţini reuşind să se angajeze ca animale de companie.

Evenimentul a avut loc, conform actriţei Brigitte Bardot, pe fondul unor relaţii deja tensionate între fauna australiană şi câinii comunitari. “Circulă ideea preconcepută că sunt violenţi sau fură din marsupii. Eu ţin să asigur pe toată lumea că nu muşcă, simt dacă eşti bun la suflet”, a declarat aceasta luna trecută, după ce un collie a fost atacat de un grup de canguri care îl confundaseră cu un maidanez.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți încânți prietenii cu postările noastre și acolo.

Scris de Vasile
28 august 2012 18:02

Comentarii 0 comentarii

Alte articole

Vezi mai mult