Pe şantierul Catedralei Neamului, oamenii muncii ridică spre cer cupola credinţei

Dorinţa de mai bine, întruchipată în piatră! Lângă Palatul Parlamentului se toarnă ultimele şarje de beton pe cel mai mare şantier din ultimele decenii. Întreaga suflare românească spune într-un cuvânt: Catedrala Neamului va fi inaugurată de Ziua Naţională!

E şase dimineaţa în Bucureşti. Stăm pe vorbă cu Dorian Precu, numit de colegi în glumă Dorel, un macaragiu hâtru de pe şantier: “Să ştiţi că nu se face totul doar cu acatiste. Am venit aici prima oară la moaşte în 2003 şi am văzut mâhnit ce mică e catedrala patriarhală. M-am calificat ca macaragiu şi cu ajutorul divin, dar şi de la stat, m-am angajat să clădesc şi eu acest lăcaş, unde sper că de 1 Decembrie clopotul chemării la rugăciune şi socialism va răsuna peste spaţiul carpato-danubiano-pontic!”.

Mai sunt multe de făcut, dar Patriarhul veghează să se facă toate rapid, dar mai ales la un preţ corect, pentru că sfinţia sa e foarte atentă cu vistieria statului, de unde provin toţi banii necesari construcţiei. Lăsăm în urmă pădurea de macarale de pe Dealul Democraţiei şi Ortodoxiei. Zorii se ridică mândri peste ctitoria de seamă a neamului.