Pensionar, atacat energetic de doi golani într-o scară de bloc
Un bătrân a fost atacat energetic de doi tineri, chiar în scara blocului în care locuia. Ion M., 67 de ani, tocmai închisese uşa blocului şi urca primele trepte, catre panoul unde e afişată întreţinerea, când a dat nas în nas cu doi minori. Aceştia nu au stat prea mult la discuţii şi au început să-l lovească energetic fără milă, cu scopul nedeclarat de a-i lua sacoşa cu cumparaturi şi portofelul.
„Când i-am văzut, am simţit o senzaţie puternică de greaţă, mi se făcuse rău la stomac”, a povestit pensionarul, printre lacrimi. „Nu mă mai puteam concentra, mai ales că era şi cam întuneric.”
Ion M. a mai spus că unul dintre băieţi şi-a scos o ţigară, pe care nu a ezitat să o aprindă de faţă cu el.
„Când a aprins bricheta am văzut flacăra violet. Atunci mi s-a rupt filmul, nu ştiu ce s-a mai întâmplat. Când mi-am revenit, nişte medici de pe salvare îmi umblau în portofel. Erau de faţă şi tinerii ăia doi, probabil că au acţionat mână în mână. Noroc cu şoferul de pe ambulanţă, care m-a dus la spital. Să-i dea Dumnezeu sănătate, că fără el mă omorau dracii ăia mici.”
Pensionarul e şocat de ce i s-a întâmplat. El crede că vina pentru violenţa de care dau dovadă tinerii din ziua de azi o poartă în special televiziunile.
“Televizorul i-a stricat pe copii. Ce văd acolo, încearcă şi ei. Partea proastă e că sunt din ce în ce mai agresivi, dacă îi zici unuia ceva, reacţionează violet”.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.